Expectoratia
Expectoratia este un proces ce se realizeaza in arborele bronsic ca o necesitate fiziologica si se elimina cu ajutorul sistemului mucociliar.
In privinta expectoratiei ne intereseaza calitatea:
- seroasa – este transparenta sau usor tulbure, alba;
- mucoasa;
- muco-purulenta aderenta, vascoasa cu grunji galbui;
- purulenta – aderenta, net purulenta;
- sero-muco-purulenta;
- pseudo-memebranoasa – parti solide formate din mulaje bronsice, intr-un continut lichidian;
- sanguinolenta sau hemoptoica – cu sange.
Din punct de vedere cantitativ, in bronsiectazii expectoratia este abundenta, depasind adesea 300 ml/zi, predominant matinala(bolnavul tuseste si expectoreaza din abundenta dupa decubitul prelungit din timpul noptii ce favorizeaza stagnarea secretiilor(toaleta matinala – frecventa la fumatori).
In acest caz expectoratia se stratifica: seros clar translucid, deasupra strat de mucus si purulent in partea de jos a vasului.
Evacuarea brutala de continut patologic dintr-o cavitate, in cantitate de obicei mare, precedata de tuse reprezinta vomica(exemplu secretii patologice din abundenta si brutale in evacuarea unui abces pulmonar sau lichid de “stanca” clar, transparent in evacuarea unui chist hidatic).
Prezenta de pseudo-membrane cu fibre elastice microscopic, sange, sugereaza supuratie grava cu alterarea parenchimului pulmonar.
Medicatia hipolipemianta – Statinele
Statinele sunt o clasa de medicamente ce scad valoarea colesterolului din sange.
Actioneaza prin inhibarea unei enzime ce participa la sinteza colesterolului, astfel principala consecinta biochimica este scaderea colesterolemiei.
In urma unor studii de mare amploare, statinele au dovedit ca reprezinta clasa de medicamente hipolipeminate cu eficienta cea mai mare in preventia cardiovasculara primara si secundara. Acest lucru se datoreaza in primul rand reducerii fractiunii LDLc (fractiunea colesterolului care favorizeaza aterogeneza) dar probabil si altor efecte reprezentate de inhibitia oxidarii LDL, actiune antitrombotica si antioxidanta care contribuie la stabilizarea placii de aterom.
Puterea hipocolesterolemianta a reprezentantilor acestei clase este: rosuvastatina > atorvastatina > simvastatina > pravastatina > lovastatina > fluvastatina.
Statinele se administreaza in priza unica seara la culcare deoarece sinteza colestorulului predomina noaptea.
Efectele adverse pot fi miozita, alterarea testelor hepatice, rabdomioliza, dar sunt foarte rare.
Tinta terapiei este scaderea valorii colesterolului sub 175mg% pentru cei cu risc cardiovascular crescut si 190mg% pentru cei cu risc cardiovascular scazut.
Tratament diabet zaharat de tip 2 – medicatia orala
Medicatia orala este indicata bonavilor cu Diabet Zaharat de tip 2 care nu se echilibreaza doar cu regim alimentar corect prescris si riguros respectat.
Este contraindicat in Diabet Zaharat de tip 1, cetoacidoze, infectii, sarcina, inaintea, in cursul si post operator.
Exista 2 clase mari de anidiabetice orale:
- derivatii de sulfoniuree (Maninil, Glucotrol, Diaprel, Glurenorm, Amaryl);
- biguadinele (Siofor, Metformin, Meguan).
Derivatii de sulfoniluree se prescriu de obicei pacientilor normoponderali se pot asocia intre ele, insa nu cu alte clase de antidiabetice orale, iar cel mai de temut efect advers este hipoglicemia.
Biguadinele se folosesc in DZ de tipul 2 asociat cu obezitate, se pot asocia si cu alte clase de medicamente antdiabetice orale si prezinta ca si efecte adverse dureri abdominale, diaree.
Alte anidiabetice orale sunt Repaglinida, Tiazolidonele (Pioglitazona-Actos, Rosiglitazona-Avandia)- care au ca si efecte adverse aparitia edemelor, sunt folosite cu prudenta in bolille de inima, si necesita un control al transaminazelor hepatice si al profilului lipidic.
Prescriptia oricarui dintre aceste medicamente, sau a combinatilor intre ele, se va face de catre medical diabetolog care cunoaste proprietatile fiecaruia si va ajusta dozele in functie de caz.
Tratament pentru constipatie
Tratamentul constipatiei trebuie individualizat, luand in considerare durata si gravitatea constipatiei, factorii favorizanti potentiali, varsta pacientului si asteptarile acestuia.
Terapia initiala este de regula dieta, cu accent pe cresterea ingestiei de fibre din dieta. Desi exista putine dovezi ca persoanele constipate consuma mai putine fibre în dieta decât cele neconstipate, multe persoane constipate raspund la cresteri ale fibrelor în dieta de 20-30 g/zi. Suplimentarea cu fibre poate creste greutatea scaunului si frecventa defecatiei si poate scadea timpul de tranzit gastrointestinal.
Suplimentarea cu fibre nu este adecvata la pacientii cu leziuni obstructive de tract gastrointestinal sau la cei cu megacolon sau megarect.
Exceptand purgativele de volum, utilizarea de rutina a laxativelor pe perioade lungi de timp trebuie descurajata datorita riscului de efecte secundare, cum sunt pneumonia lipidica datorata uleiului mineral sau leziunile de plex mienteric provocand „colonul purgat“, datorat laxativelor stimulente antrachinonice cum este senna.
Purgativele de volum sunt alcatuite din polizaharide naturale (psyllium), sau sintetice, sau derivati de celuloza ce actioneaza într-un mod asemanator fibrelor. Ingestia de lichide trebuie marita cand se utilizeaza aceste preparate.
Laxativele emoliente cuprind ulei mineral, care, administrat oral sau prin clisma, patrunde si inmoaie scaunul, si saruri docusate, care sunt surfactanti anionici care scad tensiunea superficiala a scaunului pentru a permite amestecul substantelor apoase si grase si astfel înmoaie scaunul.
Agentii hiperosmolari cuprind solutii electrolitice amestecate continand polietilenglicol si zaharuri neabsorbabile
cum sunt lactuloza si sorbitolul care actioneazå ca agenti osmotici si sunt utilizati in curatarea intestinului inaintea colonoscopiei.
Lactuloza poate fi prescrisa uneori pentru utilizare pe termen lung.
Laxativele saline contin cationi si anioni care exercita un efect osmotic pentru a creste continutul de apa intraluminala; la pacientii varstnici, ele pot determina retentie de lichide.
Laxativele stimulante cuprind uleiul de castor, antrachinone ca senna si difenilmetani, ca fenolftaleina si bisacodilul.
Tratament diaree acuta infectioasa
Tratamentul general si nespecific al diareilor acute infectioase cuprinde repausul si inlocuirea lichidiana.
Deoarece moartea in cele mai multe cazuri de diaree acuta se produce prin deshidratare, o atentie deosebita trebuie acordata corectarii deficitelor hidroelectrolitice.
Terapia lichidiana intravenoasa poate fi necesara la indivizii grav deshidratati, în special copii si varstnici.
Solutiile electrolitice zaharate administrate per os, utilizate în tratamentul pacientilor cu holera, pot fi de asemenea avute în vedere la pacientii cu diaree acuta datorata altor bacterii producatoare de enterotoxina.
Antibioterapia în diareile bacteriene este controversata si în general nu este necesara la pacienti cu boala usoara sau pe cale de vindecare, dar trebuie luata în considerare la pacientii cu shigeloza, diareea calatorului, enterocolita pseudomembranoasa, holera si boli parazitare.
Indiferent de cauza diareei infectioase, pacientii trebuie tratati dacå sunt imunocompromisi, au o boala maligna, au o valva cardiaca anormalå sau proteze vasculare sau ortopedice, au anemie hemolitica, sunt foarte tineri sau foarte batrani.
Medicamentele anticolinergice si opiaceele trebuie în general evitate în tratamentul diareei csnd un microorganism enteroinvaziv este suspectat, din cauza riscului de a prelungi colonizarea sau de a produce un ileus.
Totusi, loperamida si subsalicilatul de bismut si-au dovedit eficienta pentru pacientii cu diareea calatorului, care nu prezinta nici febra inalta, nici sânge sau puroi în scaun.
Simptome si cauze de diaree acuta infectioasa
In lume, diareea acuta infectioasa este responsabila pentru mai mult de 5-8 milioane de decese în fiecare an la copii sub 5 ani, în special în tarile în curs de dezvoltare unde diareea acuta infectioasa este o cauza majora de malnutritie protein-calorica si deshidratare.
Factori favorizanti:
Cele mai multe diarei infectioase sunt dobandite prin transmiterea fecal-orala prin intermediul apei sau alimentelor contaminate cu deseuri umane ca urmare a unor sisteme de canalizare inadecvate sau prin fecale de animale salbatice sau domestice în apa inadecvat filtrata.
Carnea de vita, porc sau pasare poate fi sursa de infectie (în special cu Escherichia coli 0157:H7) când este preparata inadecvat.
Suprafetele pe care se prepara hrana pot fi contaminate de microorganisme ce sunt transmise hranei nepreparate.
Transmiterea de la persoana la persoana poate de asemenea avea loc prin aerosolizare (agent Norwalk,
rotavirusuri), contaminarea mainilor (Clostridium difficile) sau a suprafetelor, sau activitatea sexuala.
În S.U.A., grupurile cu risc deosebit de crescut de diaree acuta infectioasa cuprind turistii care merg sau sunt recent veniti din tarile în curs de dezvoltare, persoanele care ingera crustacee, homosexualii barbati (sindromul intestinului homosexualului), prostituatele si utilizatorii de droguri intravenoase.
Persoanele cu SIDA în special prezinta risc pentru o multitudine de infectii enterice grave.
Printre copiii care frecventeaza centre de îngrijire pe timpul zilei, diareea acuta infectioasa rezulta de obicei din transmiterea de la persoana la persoana. Cei mai frecventi agenti patogeni implicati în epidemiile de diaree în centrele de îngrijire diurna sunt Shigella, Giardia lamblia si Cryptosporidium. Rata de epidemie secundara între 10-20% reprezinta o sursa importanta de infectii pentru parinti si frati.
Alte institutii cu risc mare pentru izbucnirea diareei infectioase acute cuprind institutele de îngrijire pentru cei cu handicap psihic si de dezvoltare, sanatoriile si spitalele.
Caracteristici clinice:
Pacientii cu diaree acuta infectioasa se prezintå de obicei cu greata, varsaturi, dureri abdominale, febra si diaree, care poate fi apoasa, malabsorbtiva sau cu sange, in functie de agentul patogen specific. Pacientii ce au ingerat toxine sau cei cu infectie toxigena au de obicei greata si varsaturi ca simptome principale, dar rareori febra inalta.
Durerea abdominala este usoara, difuza si colicativa si provine din volumele mari de lichid secretat care stimuleaza peristaltica si provoaca diaree apoasa.
Varsaturile ce incep la cateva ore dupa ingestia unui aliment sugereaza intoxicatia alimentara datoratå unei toxine preformate. Parazitii care nu invadeaza mucoasa intestinala, cum sunt Giardia lamblia si Cryptosporidium, provoaca de obicei numai o jena abdominala usoara.
Giardia poate fi asociata de asemenea cu steatoree(scaun de culoare galbena) usoara, meteorism si balonare. Bacteriile invazive, cum sunt Campylobacter, Salmonella si Shigella, si agentii ce produc citotoxine, cum sunt Clostridium difficile si Escherichia coli enterohemoragica (serotip 0157:H7), provoaca inflamatie intestinala grava, durere abdominala si deseori febra inalta;
Uneori semnele peritoneale pot sugera un abdomen acut.
Yersinia infecteaza des ileonul terminal si cecul si prezinta dureri în fosa iliaca dreapta si sensibilitate evocatoare de
apendicita acuta.
Diareea apoasa este caracteristica pentru microorganisme ce invadeaza epiteliul intestinal cu inflamatie minima, cum sunt virusurile enterice, sau microorganismele ce adera dar nu distrug epiteliul, cum sunt E. coli enteropatogen
sau enteroaderent, protozoarele si helmintii. Unele microorganisme, cum sunt speciile de Campylobacter, Aeromonas, Shigella si Vibrio (de ex., Vibrio parahemolyticus si V. fulnifice), produc enterotoxine si invadeaza mucoasa intestinala; pacientii se prezinta de aceea deseori cu diaree apoasa, urmata în cateva
ore sau zile de diaree sanguinolenta.
Prezenta simptomelor sistemice poate furniza indicii suplimentare pentru cauza subiacenta a diareei. Atat shigeloza,
cat si infectia cu E. coli enterohemoragica pot fi însotite de un sindrom hemolitic-uremic, în special la persoane care sunt foarte tinere sau foarte varstnice. Infectia cu Yersinia si ocazional alte infectii enterice bacteriene pot fi însotite de sindrom Reiter (artrita, uretrita si conjunctivita), tiroidita, pericardita sau glomerulonefrita.
Vaccin pentru cancerul de san
Un vaccin cu ajutorul căruia femeile s-ar putea proteja împotriva apariţiei cancerului mamar, creat de un cercetător britanic, va fi testat în următorii doi ani.
Vaccinul a fost testat deja pe şoareci, iar rezultatele arată că acesta poate preveni apariţia tumorilor de cancer la sân şi că le atacă pe cele deja prezente.
Dacă şi testele pe femei vor avea aceleaşi rezultate,vaccinul ar putea fi folosit de femeile cu vârsta de aproximativ 40 de ani. Cercetătorii care au creat vaccinul speră că acesta ar putea stopa 70% din cazurile de cancer la sân şi ar putea salva sute de mii de vieţi.
“Suntem convinşi că un vaccin pentru prevenirea cancerului la sân va face ceea ce a făcut vaccinul împotriva poliomielitei. Credem că va oferi protecţie substanţială. Viziunea noastră este că acest tip de cancer este o boală care poate fi prevenită”, a declarat imunologul Vincent Tuohy de la clinica Cleveland din Ohio, cel care a dezvoltat vaccinul.
Vaccinul face ca sistemul imunitar al pacientei să atace o anumită proteină prezentă în majoritatea celulelor de cancer la sân, dar şi ţesutul mamar al femeilor care alăptează. Din acest motiv, vaccinul nu va putea fi folosit de femeile care plănuiesc să alăpteze la sân.
Chiar dacă testele pe femei vor avea rezultate pozitive,vaccinul va fi disponibil abia peste zece ani.
Sursa: realitatea.net
Avantajele alimentatiei naturale a nou-nascutului si sugarului
Alimentatia naturala reprezinta alimentatia cu lapte matern a nou-nascutului si a sugarului in primele 4-6 luni de viata.
Avantaje:
- Asigurarea unei ratii echilibrate in principii nutritive necesare cresterii somatice si cerebrale corecte;
- Adaptare automata la nevoile sugarului;
- Protectie antiinflamatoare si antialergica prin imunoglobuline (IgA), lactoferina, enzime active, factori antibacterieni si antivirali si factori celulari antiinfectiosi;
- Consolidarea legaturii afective intre mama si copil;
- Actiune contraceptiva(amenoree de lactatie) ce permite spatierea nasterilor la un interval optim de 2 ani;
- Implicatii economice importante – laptele uman=gratuit si usor disponibil;
- Actiune anticarcinomatoasa(anticanceroasa) – scad sansele ca mama sa faca cancer;
- Rol protector fata de enterocolita necrozanta;
- Transfer pasiv al imunitatii
- Cea mai buna profilaxie pentru malnutritie, tetanie, obezitate, infectii;
- Laptele matern contine modulatori ai cresterii(factorul de crestere epidermal, si factorul de crestere al nervilor);
- Flora intestinala a sugarului alimentat natural este o flora cu bacillus bifidus care produce acid lactic si acid acetic ce scad pHul scaunelor, astfel creste rezistenta la infectii si inhiba dezvoltarea bacilului Coli si a Shigelei;
Compozitia laptelui matern:
- in primele 5 zile laptele se numeste colostru;
- zilele 6-10 lapte de tranzitie;
- dupa ziua 10 este laptele matur.
Colostrul comparat cu laptele matern matur este mai vascoa, mai bogat in proteine si saruri minerale, dar mai sarac in glucide, lipide si unele vitamine; Datorita continutului crescut in saruri minerale are proprietati usor laxative, favorizand eliminarea colostrului.
Compozitia calitativa:
1.Proteinele sunt reprezentate de cazeina si proteinele din lactoser (alfa lactalbumina);
2.Glucidele sunt reprezentate de lactoza si oligozaharide azotate;
3.Lipidele asigura 55% din ratia calorica;
Tratament naturist pentru diabet
1.Dieta
- cura de sucuri si cruditati 2 luni, apoi cruditati 6 luni;
Alimente recomandate:
- zarzavaturi si plante medicinale in salate – salata, conopida, vinete, ceapa, hrean, anghinare(frunze), sfecla, usturoi, varza, papadie, morcov, smantana, oua, castravete, soia, proteina vegetala;
- fructe: mere, pere, nuci, piersici, mure, banane, portocale, pepene, mandarine;
- proteine vegetale;
Atentie: a se evita fructele foarte dulci.
- Cura cu tije de papadie;
- suc de orz verde 3 a cate 50 ml pe zi;
- 3 linguri carbune de tei pe zi;
- de 3 ori cate 15 picaturi tinctura valeriana pe zi;
- ceaiuri:
Ceai 1: cerentel(40g), mur(10g), troscot(20g), afin frunze(10g), cinci-degete(30g); Se fierbe 30 g teci de fasole intr-un litru de apa, timp de 30 minute, apoi se ia vasul de pe foc si se adauga o lingura din amestecul de mai sus. Se infuzeaza 3 minute. Se beau 3 cani pe zi, cu tinctura suedeza. Frunzele de afin si mur se culeg inainte de coacerea fructelor pentru a fi eficiente.
Ceai 2: salvie(20g), coada-soricelului(20g), frunze de afin(10g), soc(10g); O lingurita cu varf radacina de tataneasa se pune la fiert in 250 ml apa. Dupa primul clocot se ia de pe foc si se adauga 1 lingurita din amestecul de mai sus. SE infuzeaza 2 minute. Se beau cate 3 cani pe zi cu tinctura suedeza.
Telina, sucul de castraveti, sucul de varza cruda, prazul, sparanghelul, sucul de morcovi, ceapa si usturoiul, urizica consumate verzi ajuta la normalizarea glicemiei.
2.Baia vitala de 2 ori pe zi a cate 25 de minute
3.Baia de trunchi o data pe zi, 25 minute
4.Baia de soare, o data pe zi
5.Baia de abur generala de 2-3 ori pe saptamana a cate 15-20 minute
6.Cataplasma cu carbune, alternanta (cald-rece), aplicata pe zona de proiectie, pe peretele abdominal, a stomacului si pancreasului( 8 minute cald, 4 minute rece – se alterneaza de 5 ori succesiv o data pe zi).
7.Baia alternanta de picioare o data pe zi
8.Dusul rece general de 3 ori pe saptamana
9.Dusul scotian alternant de 2 ori pe saptamana
10.Cura de aer cu gimnastica respiratorie si fizica, dupa toleranta individuala
11.Reflexoterapie
12.Supraveghere medicala riguroasa.
Sursa: Indreptar profilactic si terapeutic de medicina naturista
Recomandari pentru un stil de viata sanatos
Pentru un stil de viata sanatos va recomandam urmatoarea schema: 0 3 5 140 5 3 0
Unde numerele inseamna:
0 = zero tigari
3 = minim trei kilometri de mers pe jos zilnic sau cel putin 30 de minute de activitate fizica pe zi
5 = cinci fructe pe zi
140 = tensiunea arteriala sistolica sa fie sub 140 mmHg
5 = valori ale colesterolului mai mici de 5 mmol/l (195mg% )
3 = valori ale LDL mai mici de 3 mmol/l
0 = fara obezitate, diabet
Simptomatologia cancerului de rect
Cancerul rectal evoluează multă vreme asimptomatic.
Primele manifestări constau în modificări ale ritmului defecaţiei şi în apariţia unor sângerări exprimate odată cu evacuarea bolului fecal.
Nu în puţine cazuri însă bolnavul se prezintă la medic de urgenţă, mai ales legat de ocluzie joasă sau sângerare masivă; şi perforaţia poate fi prima manifestare a bolii în tumorile din treimea superioară a rectului.
Modificarea defecaţiei implică atât frecvenţa cât şi consistenţa scaunului; uneori episoade diareice alternează cu constipaţia; alteori bolnavul acuză o nevoie imperioasă de defecaţie şi incontinenţă.
Sângerarea produsă de un cancer rectal este aproape constant exprimată prin sânge proaspăt care se aşează pe suprafaţa bolului fecal.
De multe ori apar evacuări de mucus amestecat cu un scaun fluid şi sânge.
In fazele înaintate ale bolii bolnavul acuză tenesme, dureri şi efectele clinice ale anemiei.
Tenesmele implică dezvoltarea în ampula rectală a unor tumori exofitice voluminoase;
Durerea este determinată de invadarea plexurilor nervoase extrarectale sau invadarea osoasă. Durerea în cancerul rectal este un semn nefavorabil.
Sângerările vizibile sau oculte determină anemia care, asociată în cazurile de boală avansată cu pierderea ponderală şi anorexia, constituie semne de impregnare neoplazică.
Icterul poate fi prezent la bolnavii cu metastaze hepatice avansate.
Limfadenopatia inghinală sau cervicală este rareori prezentă.
Simptomatologia in litiaza biliara
Simptomatologia clinică poate fi sistematizată în funcţie de fazele evolutive ale litiazei veziculare astfel:
1. Faza tulburărilor dispeptice – în această etapă pacientul prezintă o serie de suferinţe nesistematizate, cunoscute în ultimul timp sub termenul de „non-ulcer dispepsia”. Nimic nu este caracteristic în acest moment, genul acesta de simptome fiind întâlnit într-o serie întreagă de afecţiuni ale aparatului digestiv: disconfort digestiv postprandial, balonari, flatulenţă, senzaţie de greaţă, sindrom migrenos, astenie psiho-fizică, tulburări de tranzit. Din înşiruirea aceasta reiese în mod limpede caracterul polimorf, nesistematizat, deci imprecis al suferinţei.
Această etapă poate dura ani de zile, sau din contră poate lipsi cu desăvârşire.
2. Faza durerilor paroxistice – colica biliară - Frecvent litiaza debutează prin colică biliară – contractură tetaniformă a musculaturii netede veziculare, generată de calcul sau de infecţie. Durerea este violentă, cu exacerbări pe fondul unui platou dureros permanent. Sediul durerii este în hipocondrul drept, cu iradiere epigastrică şi posibil în umărul drept sau în vârful scapulei. Bolnavul este agitat, „frenetic”, nu-şi găseşte locul. Greaţa şi vărsăturile pot acompania sindromul dureros. Prezenţa calculilor în colecist poate fi bine tolerată timp îndelungat, dacă nu se asociază cu staza biliară.
Aceasta din urma este în măsură să amorseze evoluţia nefavorabilă a unei litiaze. Staza generează infecţii, iar împreună sunt elementele care de cele mai multe ori dau exprimarea clinică a litiazei veziculare.
Staza şi infecţia sunt răspunzătoare de colecistita acută, de cea cronică şi de complicaţiile lor. Calculii sunt răspunzători de colica biliară şi de complicaţiile migratorii.
3. Faza complicaţiilor – litiaza aflată în acest stadiu este, din motive de ordin vital, de resort chirurgical.
Simptomatologia clinică din această fază va fi dictată de natura complicaţiei, forma clinică şi evoluţia bolii.
Cauze de dureri ovariene
In zona pelvina apar frecvent dureri cu caractere variate, fie difuze, fie localizate, cu iradieri (spre exemplu in membru inferior) sau fara, periodice sau permanente, variind cu ciclul menstrual sau nu, intensificate sau nu in timpul actului sexual etc. Nu de putine ori am auzit femei de diferite varste acuzand “dureri de ovare”.
Durerea de ovare (ovariana) nu este o durere specifica pentru ca ea se manifesta intr-una din fosele iliace sau in ambele simultan, fiind o durere difuza ce poate ascunde alte cauze decat cele ovariene, astfel ca nu putem spune cu certitudine ca o femeie care acuza dureri ovariene prezinta si o patologie la acest nivel.
Durerile in zona ovarelor pot fi sau nu de provenienta ovariana, astfel ca vom trata in acest articol patologiile care cauzeaza dureri ovariene si cele care produc dureri asemanatoare, fara insa a implica ovarul.
Patologii ovariene care se manifesta prin durere:
- endometrioza
- chistul ovarian
- boala inflamatorie
- menstruatia
- ovarul polichistic
- cancerul ovarian
- sindromul ovarelor polichistice
Alte patologii care se manifesta prin durere pelvina si care pot mima afectiuni ovariene:
- apendicita
- afectiuni renale – calculi
- tumori de glanda suprarenala
- diverticulite
- sarcina ectopica
- constipatia cronica
- exercitii fizice sustinute
Candidoza vulvo-vaginala
Simptomul predominant în candidoza vulvo-vaginala este pruritul vulvar sau iritatia.
De obicei nu existå un miros distinct iar simptomele de secretie vaginala nu sunt caracteristice. Sunt frecvente semne de eritem vulvar, edem si fisuri. Secretia vaginala este alba în mod obisnuit si redusa cantitativ, iar uneori ia forma de placi albe, ca în candidoza orofaringiana sau aspect brânzos aderând slab de mucoasa vaginala.
Candida albicans este raspunzatoare pentru cel putin 80% din hifele izolate din vagin, în timp ce Torulopsis glabrata si alti fungi din specia Candida mai rar întâlniti se gasesc în restul de 20%. Majoritatea cazurilor de candidoza vulvo-vaginala rezulta probabil din dezvoltarea accentuata a tipurilor endogene de C. albicans care au colonizat vaginul sau tractul intestinal. Unii barbati ale cåror partenere au candidoza vulvo-vaginala dezvolta o dermatita candidozica simptomatica a penisului.
Diagnosticul de candidoza vulvo-vaginala implica evidentierea fungilor prin examinarea microscopica a fluidului vaginal combinat cu ser fiziologic sau KOH 10% sau prin coloratie Gram. Observarea pseudohifelor sau hifelor întareste diagnosticul de vaginitå cu C. albicans. Leucocitele polimorfonucleare sunt deseori prezente. Examinarea microscopica este mai putin sensibila decât cultura, dar se coreleaza mai bine cu simptomele.
Cultura reuseste så detecteze C. albicans la unele femei cu simptome si semne de candidoza vulvo-vaginala în prezenta
unor rezultate negative la examinarea microscopica si detecteaza totodata colonizarea frecventa, concomitenta, la femeile fara astfel de simptome si semne. pH-ul secretiilor vaginale este, de obicei, mai mic de 4,5 si nu apare nici un miros de amine când se amestecå secretiile vaginale cu KOH 10%. Eroziunile vulvare superficiale sau fisurile din candidoza vulvo-vaginala trebuie diferentiate de manifestarile din herpesul genital sau de alte cauze de ulcer genital.
În majoritatea cazurilor terapia pentru infectia vaginala cu Candida este indicatå doar daca pacienta este simptomatica
sau are semne de vulvo-vaginita.
Tratamentul uzual consta în administrarea intravaginala a oricaruia din cele câteva
antibiotice imidazolice (de ex. miconazol sau clotrimazol) timp de 3-7 zile. Eliberarea fara prescriptie medicala a unor
astfel de preparate a redus costul îngrijirii si a fåcut tratamentul mai avantajos pentru multe femei cu vulvo-vaginita fungica recurentå. Totusi, simptomele de vulvo-vaginita sunt nespecifice iar autotratarea presupuselor candidoze vulvo-vaginale poate întârzia detectarea si tratarea altor infectii mult mai serioase.
De aceea, autotratarea trebuie limitatå strict la femeile cu simptome clasice de prurit vulvar la care episoadele anterioare de vulvo-vaginita fungica au fost diagnosticate de un clinician cu experienta. Tratamentul cu o dozå unica orala de fluconazol (150 mg) este de asemenea eficient, fiind preferat de multi pacienti. Terapia orala prelungita sau periodica cu fluconazol sau ketoconazol poate fi indicata în cazuri severe sau cu recurente foarte frecvente, sau pentru cele care nu råspund la terapia intravaginala sau la cea orala cu doza unica. Astfel de pacienti trebuie investigati pentru diabet sau infectie cu HIV, desi aceste boli sistemice reprezintå explicatii neobisnuite pentru candidoza vulvo-vaginala recurenta. Tratamentul de rutina al partenerilor sexuali nu este indicat.
Simptome in pancreatita acuta
Prezentarea tipică include durere abdominală superioară, greaţă, vărsături şi febră joasă.
Durerea, spontană şi la palpare, este în general limitată la început la abdomenul superior; în unele cazuri severe durerea
face parte dintr-un sindrom de iritaţie peritoneală difuză.
Alteori bolnavul nu are durere, dar prezintă distensie abdominală, ileus, febră şi tahicardie.
Durerea din pancreatita acuta are un debut brusc, atinge o intensitate maximă câteva ore mai târziu şi persistă cel puţin 1-2 zile. La bolnavii la care pancreatita acuta are origine biliară, durerea poate fi similară cu colica biliară.
Persistenta durerii după tratamentul colicii biliare sugerează existenţa unei pancreatite acuta. Severitatea durerii
face ca bolnavii sa fie agitaţi şi să îşi schimbe mereu poziţia cu scopul de a-şi diminua durerea.
Localizată de obicei în epigastru, durerea iradiază spre hipocondrul stâng şi drept şi frecvent în regiunea
dorso-lombară. Durerea abdominală este simptomul major dar niciodată singur. Greţurile şi
vărsăturile însoţesc frecvent durerea abdominală, la fel constipaţia sau diareea. Febra, prezentă în cele
mai multe cazuri în primele zile de boală, este însoţită de obicei de tahicardie.
Operatia de apendicita
1. Metoda clasica: urmariti clipul de mai jos:
2. Metoda laparoscopica:
Apendicita si sarcina
Disgravidiile şi contracţiile uterine cu greţuri, vărsături şi dureri abdominale sunt frecvente la gravide.
Localizarea durerii spre fosa iliacă dreaptă şi asocierea cu febra trebuie să ridice suspiciunea de apendicită.
Durerea abdominală este cheia diagnosticului şi în apendicitele acute la gravide. Boala este întâlnită mai ales în lunile 2-5. După luna a 4-a datorită dezvoltării uterului, durerile din apendicită sunt localizate proximal de zona clasică din fosa iliacă dreaptă. De menţionat că durerile se decelează la palparea fosei iliace drepte dacă bolnava se aşează în decubit
lateral stâng. In această situaţie uterul gravid se deplasează spre stânga şi apendicele este accesibil examinării.
In ultimele luni de sarcină uneori se decelează doar o contractura unilaterală dreaptă a uterului datorită iritaţiei în contact cu apendicele inflamat, iar contractura musculară a peretelui abdominal este absentă.
Apendicectomia este singura soluţie terapeutică, prezintă riscul de avort, dar întârzierea operaţiei determină instalarea unei peritonite foarte grave, posibil letală pentru mamă şi făt. Postoperator se vor administra numai medicamente fără risc teratogen.
Pentru păstrarea sarcinii se vor administra antispastice şi progesteron. In semestrul II de sarcină se poate opera laparoscopic cu rezultate bune
Simptomatologia in apendicita acuta
Tabloul clinic al apendicitei acute este diferit, în funcţie de sediul topografic al organului, de stadiul evolutiv, de teren şi de vârsta bolnavului. Descriem iniţial forma cea mai frecvent întâlnită.
Forma acută tipică
Semne funcţionale: Durerea abdominală, semnul major al apendicitei acute, survine de obicei în plină sănătate sau pe fondul unui uşor disconfort digestiv. Debutul durerii este brusc sau mai insidios, dar creşte treptat în intensitate. Debutul brusc ca o durere paroxistică localizată periombilical sau eventual în epigastru poate evoca debutul unui sindrom ocluziv şi reprezintă „colica apendiculară”; se datoreşte obliterării lumenului apendicelui prin corp străin. La înlăturarea spontană a obstacolului, durerile se pot remite. Frecvent durerea se manifestă iniţial în epigastru sau în regiunea periombilicală, apoi se localizează după câteva ore sau zile în fosa iliacă dreaptă. Durerea creşte treptat în intensitate şi poate cuprinde apoi întreg abdomenul.
La mulţi bolnavi durerea debutează direct în fosa iliacă dreaptă. Durerea devine ulterior continuă.
Iniţial bolnavul este agitat şi mereu îşi schimbă poziţia. După câteva ore, va evita mişcările şi mersul, care îi accentuează durerea.
Poziţia antalgică constă în menţinerea coapsei drepte în flexie şi uşoară abducţie; orice mişcare determină o
crispare dureroasă. Durerea determină prezentarea bolnavului la medic.
Efortul, tuşea, accentuează durerile („semnul tusei”).
Inapetenţa este un semn foarte precoce şi constant, dar nespecific.
Greaţa, vărsăturile sunt mai tardive, nu preced durerea!
Bolnavul prezintă greţuri şi vărsături iniţial reflexe iritative, alimentare, ulterior bilioase şi apoi în peritonite devin fecaloide. In fazele avansate de boală, vărsăturile sunt bilioase şi survin în cadrul ileusului dinamic prin iritaţia peritoneală. In final poate fi şi vomito negro.
Tulburările de tranzit: Constipaţia este frecventă, uneori chiar până la oprirea tranzitului. Administrarea de purgative este periculoasă deoarece creşte secreţia de mucus, creşte presiunea din lumenul apendicular şi astfel creşte riscul de perforaţie în apendicitele acute. Diareea survine mai rar şi anume în apendicitele pelvine, sau în formele toxice şi la
copii.
Semne generale: Temperatura se menţine de obicei sub 38°. Tahicardia este proporţională cu gravitatea
infecţiei şi temperatura, fiind marcată în fazele tardive ale bolii. In peritonitele apendiculare avansate apare discordanţă caracteristică dintre pulsul tahicardie de amplitudine mică şi temperatură redevenită normală sau scăzută. Frisoanele, febra peste 38°, sunt semne prezente în perforaţia apendicelui.
Simptome in endocardita infectioasa
Simptomatologie:
- febră, frisoane, transpiraţii nocturne, inapetenţă
- mialgii, redoare articulară
- dureri abdominale şi toracice (prin embolii mezenterice, renale, hepatice, pulmonare, splenice)
- tulburări vizuale
- hemipareze, afazie motorie
Examen obiectiv:
- paloarea tegumentelor (uneori teroasă sau cafea cu lapte)
- hipocratism digital
- peteşii cutanate şi pe mucoase, purpură
- hemoragii subunghiale
- splenomegalie
- noduli Osler
- apariţia de sufluri sau sufluri noi
Examene paraclinice:
- ECG – modificări nespecifice ale undei T, segmentului ST, ale intervalului QT, tahicardie, bloc AV, extrasistole, etc.
- Ecocardiografia transtoracică şi transesofagiană – evidenţiază prezenţa vegetaţiilor iar prin Doppler, leziuni valvulare.
- Hemoculturi în puseu febril – evidenţiază agentul patogen
- Exudat faringian cu prezenţa streptococului beta hemolitic
- ASLO crescut
- Proteina C reactivă, VSH, LDH – crescute sau pozitive
- Hipergamaglobulinemie
- Factor reumatoid posibil pozitiv
- Crioglobulinemie de tip mixt
- Complexe imune circulante prezente
- Scăderea complementului seric
- Creatinină crescută
- Leucocitoză cu neutrofilie
- Examen de urină cu proteinurie, hematurie microscopică, cilindri hematici
Pneumonia bacteriana
Penumonia bacteriana reprezintă o inflamaţie fără supuraţie a ţesutului pulmonar ca reacţie la infecţii cu diferiţi germeni: pneumococ, stafilococ, klebsiella, haemofilus infuenzae.
Simptome:
- debut brusc, cu febră, 39-40 grade celsius, herpes nazo-labial, frison major, astenie, cefalee(dureri de cap), transpiraţii
- junghi toracic de partea afectată
- inţial, tuse seacă, iritativă apoi apare tuse productivă
- expectoraţie ruginie, aspect de jeleu de coacăze
- dispnee polipneică(lipsa de aer)
Examene paraclinice:
- teste inflamatorii nespecifice pozitive(vsh, leucocite)
- leucocitoză cu neutrofilie
- grafie torace: opacitate pulmonară neomogenă, triunghiulară, cu vârful la hil
- examenul sputei – cultură cu antibiogramă